Alive and kicking, agresivitatea cosmopolită

Se face că-n natură viaţa se poate întreţine în două feluri: parazitând alte organisme absorbindu-le resursele vitale sau prăduind un oponent de o sursă de energie sau hrană care astfel devine victimă. Dacă în regnul animal acest fenomen este unul cât se poate de firesc, în ceea ce priveşte specia umană lucrurile stau diferit, omul a învăţat să-şi controleze instinctele animalice (cel puţin în aparenţă) societatea fiind guvernată de legi atât de ordin formal (legi scrise) cât şi informal (legi nescrise).

 Este vorba de agresivitate, despre ea voi dori să vorbesc în continuare. Agresivitatea poate fi activă, vizibilă, manifestându-se sub amprenta izbucnirii vulcanice ţi violente a individului în diferite situaţii când se află în situaţii de stress. Uneori acest fel de agresivitate se manifestă sub imboldul isteriei şi al violenţei nestăpânite, cunoscându-se fenomenul de black-out, când individul pur şi simplu vede negru în faţa ochilor.

Apoi este agresivitatea pasivă, care se manifestă atunci când individul îşi stăpâneşte accesele de furie oarbă, iar toate pornirile instinctive se răsfrâng în interiorul său luând naştere alte mecanisme la fel de malefice. O minte introversă şi care conştiientizează pericolul confruntării directe nutreşte sentimente de răzbunare, urzeşte planuri şi strategii de desfiinţare a inamicului prin căi indirecte.

În cazul agresivităţii active asupra Eu-lui se răsfrânge ostilitatea celor din jur în mod direct ca răspuns la acţiunile violente ale individului în cauză. Spre deosebire de agresivitatea pasivă în care violenţa Eu-lui se răsfrânge asupra lui însuşi atunci când planurile urzite nu se suprapun realităţii închipuite, când scopurile propuse nu se realizează. În ambele cazuri există un remediu natural de reprimare a resentimentelor, de defulare sau refulare a frustrărilor. Fie dăm vina pe alţii pentru că ne-au provocat şi astfel am devenit violenţi în cazul agresivităţii active, fie că alţii sunt vinovaţi de nereuşitele noastre în cazul agresivităţii pasive.

Mă întreb ce fel de agresivitate e mai bună, dintre două rele trebuie să alegem una pentru că altfel ne este imposibil, pentru că fiecare e agresiv într-o oarecare măsură. Agresivitatea face parte din codul nostru genetic şi altfel ne este imposibil să existăm ca sisteme de organizare şi existenţă, independente prin mod de acţiune, dependente prin mod de fiinţare. Biopsihologia explică agresivitatea ca pe o componentă a strcturii noastre biologice desprinsă din regnul animal.

Am identificat patru tipuri de agresori în funcţie  de tipul de personalitate. Tipuri de agresor pasiv: posac şi ranchiunos (caracteristică melancolicului) şi varianta sa mai profundă versatil  şi pervers (sangvinului). Tipuri de agresor activ: isteric şi irascibil (în general caracteristică flegmaticului) sau varianta sa mai profundă absurd şi periculos (coleric).

Puteţi alege fiecare în ce fel doriţi să vă manifestaţi agresivitatea, dar nu uitaţi că cea mai mare putere de care e capabilă un om e aceea de a ierta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s