Ce este normalitatea?

Să plecăm de la normalitatea psihică, pentru că ea ne dă cel mai tare  de gândit. Cum am putea defini un om normal? Care sunt caracteristicile unui om normal? Se duce la muncă, are grijă de familia sa, nu este viciat sau poate că merge la biserică, se gândesc unii că ar putea găsi ca fiind normal.

Unii ar putea spune ca a nu avea excese se numeşte a fi normal, dar nici aceea nu defineşte cu adevărat normalitatea. Lipsa suferinţei, existenţa fericirii sau capacitatea de a iubi sunt componentele de bază ale normalităţii ar spune alţii. În fapt, aş spune că normalitatea este o stare de echilibru dinamic.  Ceea ce este în echilibru nu poate avea extreme, iar din cadrul oricărui sistem nu lipseşte dinamica, căci orice sistem tinde să se conserve şi să se dezvolte în acelaşi timp. Conservarea ajută sistemul de a-ţi păstra integritatea, dezvoltarea duce bineînţeles la expansiune atât de necesară pentru supravieţuirea într-un lanţ trofic natural.

Aşadar normalitatea sau funcţionarea normală a unui sistem am putea spune că este o stare de echilibru dinamic pe plan emoţional-afectiv-comportamental-raţional la baza căruia stau principiile generale ale compensaţiei, transformării, continuităţii fireşti şi al relativităţii raportate la universul de referinţă în care sistemul subzistă.

Să o luăm pe bucăţi. Echilibru am explicat cam ce înseamnă mai sus, planurile de acţiune ale gândirii umane le cunoaştem: emoţional, afectiv, comportamental, raţional. Principiul compensaţiei are la bază o ecuaţie foarte simplă care spune că fapta plus răsplata egal zero „F+R=0”, aşa cum arată Galileo Boschetaru, cu alte cuvinte orice proces care generează un efect va avea o replică care va genera un efect de aceeaşi valoare dar cu semn schimbat.

Legea tranformării precum bine a definit-o Antoine-Laurent Lavoisier : „Nimic nu se pierde, totul se trasformă”. Principiul continuităţii fireşti emite teoria conform căreia astrologii convinşi de o ordine universală o vor căuta şi acolo unde ea nu există, adică în marele haos al Universului. Şi de ultimul principiu e vinovat însuşi Eistein care a enunţat că „Totul este relativ”.

Dacă vă era neclar ce poate fi normalitatea acum sunteţi cu totul în beznă, dar omul sau gândirea mai bine spus e un sistem şi un sistem nu poate fi înţeles decât ca atare.

  

Anunțuri

5 responses to “Ce este normalitatea?

  1. Cred ca totul este aplicat la o referinta , deci , relativ . Ceea ce este normal pentru tine nu este neaparat normal pentru cel de langa tine .

    • da, dar relativitatea si sistemul de referinta nu explica in totalitate normalitatea. dar recunosc ca ai adus o adaugire vitala teoriei mele si pentru aceea iti multumesc, am uitat de universul de referinta in care orice sistem subzista.

  2. Un prieten definea normalitatea ca fiind votul 50%+1. Dacă te încadrezi, ești normal. Dacă nu, ești excepție 🙂

  3. Intre nelinistile mele ,dihotomia , ca metoda in judecata, este cea mai neproductiva. Cine poate granitui binele de rau, normalitatea de anormalitate, fericirea de nefericire?Ma refer la punctul care desparte cele doua notiuni.Abcisa ( x) si ordonata (y) pentru definitie, cer un plan imuabil, fapt imposibil . Nu cerea Arhimede punctul fix,sa miste Universul?
    Poate am sti cand pasim in imperiul „nebuniei” numai cand am stapani metafizica quanticii. Pana atunci , toti ne credem „normali”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s