Articole mai bune în 5 paşi simpli

Am deja o oarecare experienţă în blogging, cam doi ani de zile s-au petrecut de la înfiinţarea acestui blog şi deci mă supun provocării de a da sfaturi unui novice în ale bloggingului, definind câteva reguli mari şi late pe care mulţi bloggeri cu experienţă le ştiu dar care fiind aşa de banale pentru ei, nu le mai iau în considerare şi nici nu le transmit mai departe poate din nepăsare, poate din rea-voinţă sau puţin din amândouă aşa cum se-ntâmplă deseori.

1. Este foarte importantă lungimea textului şi aşezarea lui în pagină. Un articol bun cuprinde între 300 şi 500 de cuvinte, mai mult de 500 plictiseşte sau descurajează citirea lui din start, la urma urmei trăim în epoca vitezei, iar într-unul de sub 300 de cuvinte s-ar putea să nu-ţi ajungă spaţiul să-ţi etalezi ideile pe-ndelete. Un text aerisit, cu patru-cinci paragrafe, fiecare să nu conţină mai mult de 3-4 fraze, altfel oboseşte pargurgerea lor şi să nu uităm că mulţi citesc în diagonală sau sărind paragrafe, aşadar dacă un singur pragraf conţine prea multă informaţie riscăm să nu se înţeleagă deloc ce dorim să transmitem.

2. Conţinut cât mai lejer de parcurs şi de înţeles! Fraze cât mai scurte şi mai mai bine construite, împărţite prin virgule dar fără prea multe paranteze „de gândire”, se întâmplă ca dintr-una să dai în alta şi la sfârşit se pierde tot sensul enunţului.   De preferat este să dai link către articolele de referinţă, dar foarte important este să foloseşti doar acele articole care fac referire directă la tema propusă a fi dezbătută în articol, nu mai mult de 2-3 altfel rişti să ameţeşti cititorul. Foloseşte cât se poate stilul literar clasic compus dintr-o scurtă introducere, desfăşurarea propriu-zisă a subiectului şi o concluzie finală.

3. Stilul este foarte important. Trebuie să încerci să-ţi construieşti o „cheie de lectură”, acel „je ne sais quoi”, acea atmosferă pe care cititorul o va găsi mereu pe blogul tău, pentru că înainte de toate revenim la blogurile care ne plac datorită stării pe care ne-o induc, prin stil, prin temele abordate. Nimeni nu se aşteaptă de la tine să fii vreun „guru” al filosofiei dar mult mai important e să-ţi pui o problemă, să cauţi o rezolvare şi să dai cât de cât un răspuns plauzibil. Pe internet majoritatea caută informaţie care duce la o educaţie informală deci trebuie să „te joci” responsabil cu creierele celor care citesc articolele tale,mesajele care le transmiţi le pot schimba destinele multora.

4. Caută teme care ţi se potrivesc şi care-ţi fac plăcere să le dezbaţi pe blog! Îţi place să faci recenzii, să analizezi probleme sociale, politice sau doar s-o arzi aiurea, important e ca majoritatea subiectelor să se alinieze pe un anume făgaş. Încearcă să construieşti un „ceva” pentru care cititorii să revină pe blogul tău, literatură, fotografie, monden, jurnal orice temă poate fi la fel de bună ca oricare alta, atâta timp cât te ţii de ea. Perseverenţa e mama reuşitei şi stocismul tatăl ei, mergi mai departe indiferent de greutăţile pe care le întâmpini şi răutăţile gratuite care ţi se livrează.

5. Excelează! Fii cel mai bun în domeniul tău sau cel pţin încearcă. Este greu dar consecvenţa ajută mult iar saltul cantitativ duce în cele din urmă la cel calitativ. Nu-ţi fie teamă dacă mai greşeşti din când în când, nu te descuraja, continuă! Încearcă să publici cât de des poţi dar la un interval anume ca cititorii să ştie când să caute articole noi pe blogul tău, dacă publici dezorodonat (cum e cazul meu) cititorii îşi pierd interesul să tot caute articole noi pe blogul tău, chiar dacă după o perioadă latentă publici şi cinci-şase articole într-o singură zi.

Un sfat prietenesc înainte să te apuci de treabă dinaintea unei pagini albe: „Nu te lua prea în serios, nimeni nu o face” şi mai ales ai răbdare şi lui Dumnezeu i-au trebuit şase zile să construiască lumea.

7 responses to “Articole mai bune în 5 paşi simpli

  1. Of, chiar e la nivel de sfat sa scrii mai ales pentru cei care ori nu pot ori nu vor sa-si oboseasca creierul prea tare? E o diferenta intre a te exprima clar (si eventual chiar si concis) si a scrie voit „in paragrafe scurte cu nu foarte multe idei ca il pierzi pe Guta” si „nu prea lung ca n-are rabdare”. Pai uneori scurt si dulce cum s-ar zice, dar alteori las’ sa pierzi pe care n-are rabdare si sa ramana doar cei mai rabdatori, nu crezi? Zic si eu, ca altminteri n-am experienta in blogging, de aia nu dau sfaturi.

    • eu cautam la inceputul mele in ale bloggingului articole care sa ma indrume macar in linii mari cum sa scrii pe blog, eram chiar paralel pe atunci si aveam nevoie macar de indicii despre ce inseamna sa scrii pe blog, asa ca vin si intind o mana celor care incearca nevoile pe care le aveam eu acum doi ani. cand n-ai nici macar cea mai mica idee, un sfat ajuta si nu cred ca dezinformez pe nimeni cu articolul meu.

  2. Și spui asta într-un articol de 744 de cuvinte? 🙂
    Merg în general pe limitarea 400-900 de cuvinte. La 1000 deja e obositor și cere, pentru majoritatea oamenilor, timp alocat special pentru citirea lui. La 6-700 încă nu.

  3. Aş mai adăuga aspectul. Eu recomand Justify pentru aliniere, e mult mai riguros dar aspectuos în acelaşi timp textul aliniat în ambele părţi. Centrat sau aliniat într-o singură parte mie una mi se pare obositor şi neprietenos.
    Încă o sugestie: fundal deschis, scris închis la culoare. E foarte foarte obositor un text alb scris pe fundal negru. Mi-ai dat o idee sa scriu şi eu un articol în completarea acestuia. 🙂

  4. Voiam să-ţi scriu ditamai pomelnicul în care să explic de ce n-ai dreptate, dar mi-a luat-o Diana înainte. În orice caz, dacă vrei să fii ca Zoso atunci sfaturile 1 şi 2 sunt perfecte.

    Cât despre 3, eu unul nu revin pe blogurile unde autorul se cantonează în aceleaşi subiecte şi acelaşi stil de abordare. Dacă vreau ceva repetitiv mai bine joc Age of Empires pe easy 🙂

  5. Pingback: Cum să ai un blog prietenos « Cronicile Ancuţei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s