Credinţa, între mit şi realitate

Ne-am cunoscut întâmplător în autobuz. Erau doi, aşa cum îi vedeam de obicei pe stradă. Zâmbeau plăcut impresionaţi de o fetiţă la vreo 5-6 anişori pe care o auzeam şi eu recitând: „O furnică duce-n spate….” şi apoi trecând pe lângă o biserică a început să rostească „Înger, îngeraşul meu”. Îi văzusem de mai mult timp în oraş, erau mereu curaţi şi eleganţi, îmbrăcaţi cu cămaşă albă şi pantaloni negri şi purtau un ecuson cu numele lor în piept. Nu ştiu ce m-a făcut în dupa-amiaza aceea să mă bag cu ei în seamă.

După ce am schimbat cu ei câteva politeţuri atât în română cât şi în engleză, m-au invitat la biserica lor care se făcea că nu era departe de staţia în care coborâserăm. A doua zi dimineaţă, aşa cum am stabilit cu o zi înainte, având drum într-acolo, zic să trec totuşi pe la ei, să văd despre ce e vorba. Am intrat în aşa-numita biserică, o clădire care nu era ieşită cu nimic din comun doar că era construită după arhitectură tipic americană, simplă, cu garaj, cu o peluză cu iarbă proaspăt tunsă în faţă şi un mic teren de baschet în spate. În loc de cruce un simbol sinistru trona la intrarea orientată spre răsărit, o suliţă imensă care părea mai draconicăpentru că  inoxul din care era confecţionată trimitea străluciri luciferice.

Mi-au spus că sunt mormoni şi m-au poftit într-una din camerele numeroase care se întindeau de-a lungul unui culoar. Am intrat pe prima uşă la dreapta, părea un laborator de limbă engleză, cu tablă şi afişe cu alfabetul englez şi alte asemenea, aşa cum aveam prin generală de la Longman ELT.  Mi-au cerut după o scurtă conversaţie în care fusesem întrebat fără ocolişuri dacă eu cred sau nu în Dumnezeu, să spun o rugăciune alături de ei. Le-am explicat că Dumnezeul meu e puţin diferit de ceea ce înseamnă Dumnezeu pentru majoritatea oamenilor. Le-am spus cât se poate de clar că Dumnezeu există pentru mine ca un for de comunicare cu un ideal suprem, aşa că cererea lor să mă rog alături de ei mi se părea uşor desuetă, deoarece rugăciunea e un lucru foarte intim pentru mine.

Ei au insistat, fiind musafir, era nepoliticos să mă împotrivesc la nesfârşit şi până la urmă am dat curs cerinţelor mai mult decât agasante. Mi se părea ca şi cum deja făceam un prim pas întru păcat, conform religiei mele de drept. Am etalat un gând sincer până la urmă şi nu am deliberat pe gură o polologhie din-aceea tip „Cred într-unul Dumnezeu bla-bla-bla”.

După vreo jumătate de oră în care am schimbat opinii, ale lor fiind susţinute de citate din Biblie, m-au întrebat franc dacă vreau să mă lepăd de religia mea şi să mă botez ca mormon. Le-am spus că oricum un asemenea pas e prea devreme să discutăm despre el, apoi nici nu mă gândeam la aşa ceva când am intrat pe uşă. Enervat de întrebare, l-am întrebat la rândul meu pe Elder Betteridge, ăsta era numele de botez al tânărului de numai 21 de ani originar din Texas, USA, student la medicină pe numele său adevărat John Coldwell sau aşa ceva, cam ce preţ ar estima el că are eternitatea pe care o va petrece după moarte pe lumea cealaltă sufletul meu? Pentru că după credinţa ortodoxă pedeapsa de a te fi lepădat de Dumnezeu e damnarea sufletului la focurile iadului. Cam ce mi-ar putea oferi el în schimb în viaţa aceasta pentru o eternitate în iad. A rămas săracul puţin stupefiat neştiind ce să-mi răspundă.

Ca să-i îmbunez totuşi, mai era cu el şi Elder Schroetder, i-am spus că un prieten de-al meu ar fi dispus să se convertească pentru viză de America. Ce mi se părea mie ciudat, era faptul că prietenul ăsta al meu terminase şcoala de catiheţi mi se pare că-i spune, de la Iaşi.  Apoi l-am întrebat pe amicul meu Elder Betteridge, era mai cu picioarele pe pământ şi părea că stabilisem o legătură cu el: ce înseamnă credinţa pentru el. Puţin stânjenit a început să se bâlbâie şi să caute citate din Biblie.

Am plecat după vreo oră petrecută acolo cu Cartea lui Mormon în mână, un fel de Biblie de-a lor, un nou testament dictat profetului Joseph Smith de către Moroni, ceva îngeri după câte m-a făcut să înţeleg, am vrut să-i spun că prin nu ştiu ce părţi ale ţării moroni le spune la ăia de au coarne, dar am lăsat lucrurile aşa, nu vroiam să-i dezamăgesc mai tare că secta lor nu va avea prea mare succes pe la noi.

În drum spre casă, m-au făcut să mă întreb totuşi care au dreptate, islamiştii cu al lor Allah, budhiştii, nici măcar toţi creştinii nu-s de acord în această privinţă, unii-s catolici, alţii ortodocşi. Cui să-i dai dreptate, care-i adevărul?

One response to “Credinţa, între mit şi realitate

  1. Adevarul este cel in care te regasesti . Nu exista adevar absolut , de unde nuantele. Este pacat insa ca tergiversam, si dam toata vina , uneori , pe adevarul nostru , mai absolut decat cel a celor de langa noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s