Conformismul social şi fericirea

Se ştie, fericirea nu e măsurabilă şi nici măcar uşor de definit astfel încât să putem spune conform unor referinţe, a unor termeni, stări sufleteşti, trăiri sau experienţe etalon dacă astăzi am fost fericiţi sau nu.

Fericirea e înţeleasă de fiecare altfel, la fel ca şi frumosul, contrar percepţiilor vizuale de beznă-lumină în care există o scară graduală empirică sau ştiinţifică a luminii sau întunericului după caz. Totuşi, societatea leagă de termenul de fericire câţiva piloni existenţiali, fie materiali, fie sentimentali.

Astfel că se spune despre un om care are maşină, casă cu gresie şi faianţă în baie, un cont gras în bancă, bucătăreasă, menajeră şi o grădină cu flori că este o persoană împlinită,(cu exagerările de rigoare) deci o persoană fericită. Şi iată cum eu şi voi visăm la lucrurile astea, pentru că nu-i aşa, vrem să ne erijăm standardelor sociale ale fericirii. Dacă ai o maşină tare, înseamnă că eşti un om fericit, poţi să agăţi femei multe cu ea, prietenii te invidiază, deci te încadrezi perfect la statutul de sex-rol al heterosexualului cosmopoit.

Bine, a-ţi căuta fericirea conform standardelor sociale ale împlinirii de sine nu este tocmai un lucru rău atunci când o societate e guvernată de valori adevărate precum familia-mediul, arta-măiestria, profesia-profesionalismul. Dar când ai o societatea derapantă în căutare de identitate precum a noastră, să-ţi clădeşti visele pe piedestalul efemer al dorinţelor şi năzuinţelor colective nu duce deloc la ceva bun. Evidente sunt cazurile de abandon şcolar al copiilor lăsaţi în întreţinerea bunicilor de către părinţi plecaţi la muncă în Străinezia, evidente sunt cazurile de alcoolism agravat al soţilor rămaşi acasă, evidente sunt cazurile sociale ale societăţii prea bătrâne pentru a-şi duce traiul zilnic.

Plus că odată ce pilonii care au întreţinut fericirea se prăbuşesc şi fiinţa noastră interioară se prăbuşeşte. Când banca ne ia maşina, casa, tot ceea ce am investit noi, nu numai material dar mai ales sufletesc, şi firea noastră suferă un colaps, puterea decepţiei duce de cele mai multe la episoade dintre cele mai dramatice, persoana în cauză terminând totul cu un suicid.

Conformismul social naşte monştrii dintre cei mai urâţi posibili, faci copii, urmăreşti să faci averi doar pentru că societatea aşa îţi cere. A-ţi atinge fericirea atingând, realizând reperele dictate de societate ca fiind cele cu valoare de adevăr, înseamnă căutarea unei fericiri de suprafaţă, superficială, aparentă. Fericirea lăuntrică, profundă, de împăcare cu sine e mai greu de obţinut. Până nu demult părinţii dictau femeii soţul cu care să-şi petreacă tot restul zilelor, dar nici departe nu e ziua când instituţia căsătoriei va fi privită ca un act derizoriu, fără prea mare semnificaţie.  De aceea îndemnul: „Cunoaşte-te pe tine însuţi” nu mi se pare deplasat pentru orice vârstă, cum altfel ştii ce te face fericit.

    

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s