De gustibus non est disputandum

Referindu-ne la simţuri, gustul face excepţie de la caracterul obiectiv al simţurilor. Adică, dacă văd o maşină venind, este cât se poate de clar pentru oricine care stă lângă mine că o maşină se îndreaptă spre noi. Dar aşa cum mie îmi plac piersicile, aş mânca acum şi una, şi două şi o tonă de piersici, la fel de bine soţiei mele nu-i plac piersicile, chiar dacă i-ar fi foame nu ar pune în gură o piersică din simplul motiv că nu-i plac piersicile.

Gustul, la propriu vorbind, de excitaţie papilară a limbii, este o impresie subiectivă, deoarece un aliment poate fi plăcut pentru cineva şi disgraţios pentru altcineva. Şi precum gustul naşte plăcere, gustul naşte şi dorinţa de frumos. În ultima afirmaţie fac referire la gustul interior, înclinaţia spre anumite tendinţe, preferinţa anumitor culori, modele etc.  De aici, maxima latină care este invocată de fiecare dată când se ridică o problemă de contradicţie pe teme estetice.  

Dar invocând problema gustului reiese o altă problematică mai interesantă, din plăcere derivă fericirea. Am putea trage concluzia: spune-mi ce-ţi face plăcere, ca să-ţi spun cine eşti! Există o relaţie strânsă între gust şi plăcere, omul se naşte cu apetitul pentru dulce (laptele matern) ca odată cu înaintarea în vârstă să încline tot mai des spre amar. De aici şi licoarea amară pe care o bem de fiecare dată când dorim să scăpăm de anumite gânduri nefaste.

Principiul amar survine cel mai adesea din golul pe care dorim să-l acoperim cu ceva şi nu ne este la îndemână decât licoarea amară, în dupa-amiezile de duminică, când ne simţim nesiguri, plictisiţi, iritaţi. Pe de o parte resimţim acest sentiment pentru că ne gândim că începe o nouă săptămână istovitoare, pe de alta pentru că duminica neavând ce face nu regăsim nici un sens curgerii nejustificate de timp, aşadar trebuie să găsim ceva de făcut deşi cel mai bun lucru ar fi pur şi simplu să ne odihnim.

La fel este şi în dragoste, vrem să căutăm motive pentru a ne convinge tot timpul că el/ea este alesul/aleasa şi nu găsim altceva de făcut decât să-i reproşăm celuilalt că nu se ridică la nivelul speranţelor noastre. Căutăm noi dovezi care să ateste încă o dată că ne-am găsit jumătatea sortită, şi nu facem decât să sorbim dintr-o licoare amară care nu are alt efect decât să ne otrăvească sufletele din nou.

5 responses to “De gustibus non est disputandum

  1. „Din placere deriva fericirea”…interesant…

  2. Din placere deriva fericirea dar si din fericire- placerea! O zi frumoasa!

  3. Ştiu doar că atunci când iubeşti pe cineva ori ceva, în ochii tăi reprezintă totul. Ploaia, o culoare, o frunză sau o melodie, un om sau un animal, o poveste ori un gust sunt apreciate de fiecare dintre noi într-un mod diferit iar atunci când cineva, oricine, vine şi ne impune o altă viziune asupra sa, acest lucru ne nemulţumeşte.

    De foarte multe ori, ”unii” – cei “din afară” – ştiu cu mult mai bine ce se întâmplă în viaţa noastră, ce gândim noi, ce fel de viaţă trăim noi şi, de foarte multe ori, EI ştiu cu mult înaintea noastră ce ne mulţumeşte pe NOI ori dacă NOI suntem sau nu fericiţi.

    Dar uite că am început să sorb deja din licoarea amară, în loc să las loc dulceţii minunate a verbului „a trăi”.

  4. Eheheee, sa traiesti domnule. Ma bucur sa te „revad”. Asa cum ma asteptam, aceleasi vorbe frumoase, placut arnjate in pagina, cuvinte care te fac sa vibrezi….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s