Monthly Archives: ianuarie 2014

„Venus” by Mikael E. Muntyanu

venus 9

După o săptămînă de muncă, căteva lucruri stricate prin casă, ceva bani investitţi, câteva milioane de neuroni arşi dar mai ales după cîteva luni de gândire chinuite de abundente reprezentări mentale, vă prezint o reinterpretare a celebrei „Venus din Milo”.

Venus, cea modernă, contemporană nouă, are spre deosebire de reprezentarea venusiană a antichităţii, o poziţie senzuală, una orgasmică, în accepţiunea generală modernă. Venus zilelor noastre nu mai este de ajuns de a fi contemplată de la bust în sus despuiată, ci ea trebuie să transmită ceva, şi ce anume altceva poate trezi interesul contemporaneităţii sale decât „afrodisiacele” scene şi imagini legate de sex şi climaxul acestuia: orgasmul.

Femeia, am putea spune că a rămas cam aceeaşi, deşi un pic mai tunată decât acum câteva milenii, slavă domnului pentru silicoane şi botoxuri, un pic mai lucrată la sală şi datorită dezvoltării industriei chimice ajutată şi de trucurile machiajului, epilării ş.a.m.d dar în esenţă aceeaşi, nu i-au mai crescut alţi sâni înafară de cei pe care-i avea acum 2 000 de ani şi nici nu se păstrează tânără până la moarte ci se urâţeşte o dată cu vârsta. Dar, femeia şi-a câştigat dreptul la orgasm.

Da, femeia zilelor noastre are şi ea dreptul de a discuta despre, dar mai ales de a experimenta orgasmul. Nu demult, un atribut exclusiv masculin, tabu pentru sexul feminin, orgasmul şi-a câştigat dreptul în rândul femeilor de curînd, pare-mi-se odată cu mişcarea feministă. Femeia nu mai este subjugată pudibonderiei, a falsei pudori de a respinge cu vehemenţă orice gînd de satisfacţie în pat,ci în zilele actuale  femeia caută plăcerea şi chiar bărbatul este cel care trebuie să-i atribuie respectul datorat prin acordarea unui preludiu necesar şi obligatoriu destul de îndelungat cât partenera să se simtă îndeajuns de desfătată de mrejele amorului pentru a consimţi la penetrarea organelor ei.

Nu ştiu dacă acest lucru a profanat religiozitatea templului pe care era urcată tocmai femeia, ca fecioară pură şi neprihănită, sau a actului sexual în sine, privit mai degrabă ca un proces riguros decît unul senzual, dar cred că suntem mai aproape acum de Dumnezeu prin împărtăşirea atît spirituală cît şi fizică a actului iubirii,  prin catarsisul orgasmului decît prin funcţia exclusivă de propăşire a neamului.

Venus, cea iconică, are posteriul mai obraznic, sînii mai plini, părul lung şi despletit, piciorul mic, glezna îngustă, genunchiul rotunjit, coapsele tari, fesele ferme, abdomenul lucrat, gâtul cubţire, umerii rptunjiţi iar la chip are buze cărnoase, dinţi anormali de albi, de drepţi şi de lungi, ochi mari şi naivi, nasul drept şi mic, chipul luminos, sprâncenele arcuite, pomeţii proeminenţi şi maxilarele fin conturate.

Dar mîinile îi lipsesc şi atunci şi acum, ce o fi făcând Venus cu mâinile? Incitănd deopotrivă bărbaţii şi femeile din auditoriu cu aceeaşi întrebare surdă, unde-i sunt oare mâinile şi ce făcea oare cu ele, fără a omite că o sumedenie de gânduri curg, se revarsă, chiar unele dintre cele mai perverse punându-i mîinile acolo unde nici nu te-ai gîndi. Oare se spirijină, se mângâie, se ţine de ceva cu mîinile? O întrebare care reflectă eternul feminin,  o sumă de mister, intuiţie şi creaţie.

Dumnezeu a „zidit-o” pe Eva din coasta lui Adam, iar acum ne-o dezvăluie aşa cum este de fapt ea.

Reîncarnare

Corpul uman e alcătuit ca orice altceva de pe Pământul ăsta din elemente chimice, cum ar fi potasiu, hidrogen, carbon, clor etc., toate acestea fiind absorbite de către pământ în momentul morţii noastre sau în cazul gazelor se disipează în atmosferă. Plantele se hrănesc cu elementele chimice pe care le absorb din pământ sau din aer. Animalele şi insectele se hrănesc cu plante care dau viaţă altor vieţuitoare. Omul se hrăneşte cu plante şi animale şi dă naştere altor semeni.

 După principiul lui Lavoisier, „Nimic nu se pierde, totul se transformă”, omul renaşte din propria cenuşă, elemntele chimice se recompun într-o formă sau alta de viaţă, renaştem sub o altă formă de conştiinţă, dar putem afirma că existăm pe Pămîntul ăsta dintotdeauna şi pretutindeni. Dacă preservăm mediul o să avem mulţi ani înainte!

„Ridicarea căsătoriei” de Părintele Arsenie Boca

Zilele astea pentru că am avut ceva timp şi pentru că prin nebănuite căi mi-a căzut în măini cartea Părintelui Arsenie Boca, „Ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină”, ediţia a II-a îmbunătăţită, ed. Agaton 2009, am citit-o si am să-i fac o recenzie scurtă.

Impulsionat în a o citi ca împrumutînd din creditul autorităţii unui sfânt al zilelor noastre, după cum mass-media ni l-a prezentat pe Părintele Arsenie Boca, am deschis cartea aleatoriu pentru a vedea dacă merită efortul sau nu. Aşadar am deschis cartea mai sus menţionată la capitolul „Creşteţi şi vă înmulţiţi”, am spicuit cîteva chestii interesante printre care teoria unui aşa numit cromozom X, ca o aberaţie genetică apărută în urma consumului de alcool, prin care se afirmă că doi spermatozoizi se sudează şi fecundează un ovul, care dă naştere unui monstru, aberaţie responsabilă de comportamentul agresiv.

Am mai întâlnit o afirmaţie care din punctul meu de vedere e corectă, şi anume că mulţi indivizi ai societăţii noastre consideră că destinul este o forţă care-i copleşeşte, care e deasupra puterilor lor, şi de aceea sunt absolviţi de orice responsabilitate sau răspundere pentru că sunt călăuziţi de o mână nevăzută, ori destinul este jumătate de pe Pământ şi jumătate din cer. Omul e guvernat de legile naturii dar trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a fi un reprezentat drept, responsabil şi moral al ecosistemului din care face parte.

Dar, previziunile apocaliptice, felul în care Părintele „biciuie” verbal oamenii, marea majoritate a lor, extremismul afirmaţiilor sale, face ca Părintele Arsenie Boca să nu se desprindă în opinia mea cu mult de grupul fundamentaliştilor islamici care văd numai rău în orice filosofie occidentală şi care sfărşesc prin a comite acte teroriste fără un motiv sau ţintă clară.

Senzualitatea e un act de pervertire şi trebuie pedepsit ca atare în viziunea uşor dementă a Părintelui Arsenie Boca, poate că-l interpretez eu greşit, dar cartea sfinţiei sale nu mi se pare departe de „Divina comedie” a lui Dante Alighieri, scrisă în acelaşi ton furtunos şi răzbunător. Sărutul chiar, e născător de drame umane în care fata şi băiatul lasă învăţătura şi descoperă masturbarea.

Masturbarea e la rang de păcat strămoşesc, beţia şi dezmăţul pedepsesc (BLESTEMĂ) neamul până la patru generaţii, cabinetele de planning familial sunt sub semnul diavolului iar francmasoneria e acuzată că ar fi vaccinat sute de copii cu virusul HIV. Dansul, e interzis sub orice formă pentru că aţâţă oamenii la porniri necuviincioase.

Date îngrijorătoare cu tinere din Statele Unite şi din Occident ori de la noi care rămân însărcinate, ne sunt prezentate ca dovadă incontestabilă a desfrăului general, 30.000 de fete dintr-un milion adică 3% cu vărsta mai mică de 15 ani au copii în SUA, dacă stai să te gândeşti acum căteva decenii, pe la 1900 şi ceva la vărsta majoratului fetele erau măritate deja şi cu doi-trei plozi după ele, pentru că speranţa de viaţă era undeva pe la 40-50 de ani, şi trebuiau să pornească devreme.

Da, avortul sau sarcina nedorită şi întreruptă mi se par şi mie a fi crime abominabile, dar până la a afirma că un planning familial este o crimă mi se pare cale lungă. Da, masturbarea în exces nu este benefică dar a afirma că onanismul este nociv, este ca şi cum am exclude zahărul şi sarea din lista alimentelor de bază.

Poate că Arsenie Boca este un sfânt contemporan prin viaţa pe care a dus-o, viaţa unui ascet veritabil, dar cele scrise de domnia sa nu sunt dintre cele mai sfinte şi mai înţelepte dintre valorile şi comorile ortodoxismului românesc.

Mă întreb 2 lucruri:

1. Dacă prin reprezentul ei, aceasta este poziţia oficială a BOR?

2. De ce în Biserică sau Preoţii prin misiunea lor nu desfăşoară în şcoli activităţi de planning familial sau hai să spunem de prevenire a desfrăului sexual?