„Ridicarea căsătoriei” de Părintele Arsenie Boca

Zilele astea pentru că am avut ceva timp şi pentru că prin nebănuite căi mi-a căzut în măini cartea Părintelui Arsenie Boca, „Ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină”, ediţia a II-a îmbunătăţită, ed. Agaton 2009, am citit-o si am să-i fac o recenzie scurtă.

Impulsionat în a o citi ca împrumutînd din creditul autorităţii unui sfânt al zilelor noastre, după cum mass-media ni l-a prezentat pe Părintele Arsenie Boca, am deschis cartea aleatoriu pentru a vedea dacă merită efortul sau nu. Aşadar am deschis cartea mai sus menţionată la capitolul „Creşteţi şi vă înmulţiţi”, am spicuit cîteva chestii interesante printre care teoria unui aşa numit cromozom X, ca o aberaţie genetică apărută în urma consumului de alcool, prin care se afirmă că doi spermatozoizi se sudează şi fecundează un ovul, care dă naştere unui monstru, aberaţie responsabilă de comportamentul agresiv.

Am mai întâlnit o afirmaţie care din punctul meu de vedere e corectă, şi anume că mulţi indivizi ai societăţii noastre consideră că destinul este o forţă care-i copleşeşte, care e deasupra puterilor lor, şi de aceea sunt absolviţi de orice responsabilitate sau răspundere pentru că sunt călăuziţi de o mână nevăzută, ori destinul este jumătate de pe Pământ şi jumătate din cer. Omul e guvernat de legile naturii dar trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a fi un reprezentat drept, responsabil şi moral al ecosistemului din care face parte.

Dar, previziunile apocaliptice, felul în care Părintele „biciuie” verbal oamenii, marea majoritate a lor, extremismul afirmaţiilor sale, face ca Părintele Arsenie Boca să nu se desprindă în opinia mea cu mult de grupul fundamentaliştilor islamici care văd numai rău în orice filosofie occidentală şi care sfărşesc prin a comite acte teroriste fără un motiv sau ţintă clară.

Senzualitatea e un act de pervertire şi trebuie pedepsit ca atare în viziunea uşor dementă a Părintelui Arsenie Boca, poate că-l interpretez eu greşit, dar cartea sfinţiei sale nu mi se pare departe de „Divina comedie” a lui Dante Alighieri, scrisă în acelaşi ton furtunos şi răzbunător. Sărutul chiar, e născător de drame umane în care fata şi băiatul lasă învăţătura şi descoperă masturbarea.

Masturbarea e la rang de păcat strămoşesc, beţia şi dezmăţul pedepsesc (BLESTEMĂ) neamul până la patru generaţii, cabinetele de planning familial sunt sub semnul diavolului iar francmasoneria e acuzată că ar fi vaccinat sute de copii cu virusul HIV. Dansul, e interzis sub orice formă pentru că aţâţă oamenii la porniri necuviincioase.

Date îngrijorătoare cu tinere din Statele Unite şi din Occident ori de la noi care rămân însărcinate, ne sunt prezentate ca dovadă incontestabilă a desfrăului general, 30.000 de fete dintr-un milion adică 3% cu vărsta mai mică de 15 ani au copii în SUA, dacă stai să te gândeşti acum căteva decenii, pe la 1900 şi ceva la vărsta majoratului fetele erau măritate deja şi cu doi-trei plozi după ele, pentru că speranţa de viaţă era undeva pe la 40-50 de ani, şi trebuiau să pornească devreme.

Da, avortul sau sarcina nedorită şi întreruptă mi se par şi mie a fi crime abominabile, dar până la a afirma că un planning familial este o crimă mi se pare cale lungă. Da, masturbarea în exces nu este benefică dar a afirma că onanismul este nociv, este ca şi cum am exclude zahărul şi sarea din lista alimentelor de bază.

Poate că Arsenie Boca este un sfânt contemporan prin viaţa pe care a dus-o, viaţa unui ascet veritabil, dar cele scrise de domnia sa nu sunt dintre cele mai sfinte şi mai înţelepte dintre valorile şi comorile ortodoxismului românesc.

Mă întreb 2 lucruri:

1. Dacă prin reprezentul ei, aceasta este poziţia oficială a BOR?

2. De ce în Biserică sau Preoţii prin misiunea lor nu desfăşoară în şcoli activităţi de planning familial sau hai să spunem de prevenire a desfrăului sexual?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s