Încă o mie de ani

    Omului, fiinţei, îi mai trebuie o mie de ani ca să realizeze spre ce latură a subconştientului e făcută să încline şi să acţioneze în cauză.

    Sunt de acord că subconştientul uman are 3 componente: una instinctivă (animalică), una raţională şi una afectivă. Sigur, mulţi ar spune că toate cele trei componente sunt în echilibru, dar totuşi ce anume defineşte omul, care e acea latură a sa care îl defineşte. În prezent, cred eu că suntem privilegiaţi, pentru că ne aflăm într-un punct de cotitură în care toate cele 3 stări ale subconştinetului sunt aproximativ la acelaşi nivel de dezvoltare şi de determinare a omului în acţiunile sale. Nu a fost întotdeauna aşa, am răzbit prin negura timpurilor în care era dezvoltată mai mult latura instinctivă, primară, de supravieţuire.

 Şi de aici porneşte discuţia, să fie oare omul mai mult raţional, şi prin asta înţelegem că omul se vede mereu în oglinda mediului său, se concepe şi se organizează pe sine ca  pe o reflexie a activităţii sale, înţelegând prin activitate tot ceea ce omul întreprinde.  Iată că tehnologia supune omul la un efort raţional mai angajat, mai profund şi mai de lungă durată, îndepărtîndu-ne de la alte valori ale vieţii precum socializarea faţă în faţă, evenimente de loisir sunt tot mai putine si tot mai formale. Omul sa fie doar suma activitatii sale, să fie actorul principal intr-o ecranizare absurdă a totalitarismului,  a tiraniei rationalului rece si distant unde totul se incadreaza intre bariere stricte. Închipuiţi-vă că limbajul, comunicarea, dialogul  s-ar face doar prin formule de genul „Domnule X,  vă informăm că …”.

     Poate că omul e strict raţional şi el trebuie doar să construiască maşinării care să construiască alte maşinării la rândul lor, şi aşa mai departe, maşinării care să-l ajute să desopere alte planete mai bogate pe care să le exploateze ca să poată descoperi şi mai multe planete pe care să le sece de resurse şi să se extindă mai departe în Univers, şi tot aşa ca un Sisif al cărui bolovan se răstogoleşte mereu la vale ca omul să-l ducă pe deal, în tot acest timp secătuind locul în care trăieşte deprivîndu-l de toate resursele sale naturale.Trăind doar pentru că trebuie să traăiască,  muncind doar pentru că trebuie să-şi ocupe timpul într-o goană nesperată spre o viaţă mai bună, spre un confort mărit cu costurile dstrugerii mediului său natural.

  Sau poate că într-o bună zi vom dobîndi acel control desăvîrşit asupra întregului nostru corp prin conştientizare şi raţiune extinsă, şi vom putea porunci pciciorului să nu mai simtă nimic pentru a suferi o intervenţie chirurgicală. Poate vom dobîndi puterea a spune stomacului să nu mai secrete suc gaastric pentru că suferim de ulcer. Şi uite aşa, poate vom putea trăi cu un pahar de apă pe zi şi o felie de păine pe săptămână.

   Oare să fie omul o fiinţă afectivă, şi poate că am ratat startul pe care Universul ni l-a dat, poate că în bicissnicia noastră chiar am dat cu piciorul la Grădina Edenului doar pentru că am ascultat de şarpele care se cheamă „mai bine şi mai mult”. Poate că natura ne oferă tot ce avem nevoie, trebuie doar să avem partea noastră de congruenţă cu natura, să nu consumăm sau să producem mai mult decât avem nevoie. Asemenea ca în filmul „Avatar”, să trăim în comuniune cu natura, să învăţăm să respectăm ciclul vieţii şi al morţii. Să înţelegem că energia este doar cu împrumut  dată de Univers şi datoria noastră este de a învăţa să ascultăm şi să descifrăm mesajele Universului. Poate că scopul nostru în viaţă este să îmbogăţim spiritul care se reîncarnează, prin experienţe interpersonale şi de meditaţie profundă.

Oare să fie omul condus doar de nevoile sale bazale, de hrană, odihnă, sex, într-un cuvânt „foame”, şi tot ceea ce învăţăm şi tot ceea ce întreprindem să aibă la bază doar prespectiva supravieţuirii cu orice mod posibil. Afectivitatea să fie oare doar o stare ipocrită în care ne pasă de cei din jur doar prin prisma unui interes fie el mediocru sau înălţător. Să fie oare raţiunea din punctul acesta de vedere doar o simplă ingeniozitate prin care omul construieşte mijloacele unui trai mai lung şi mai satisfăcător. Pentru că iată societatea e stratificată asemenea unui lanţ trofic în care îi regăsim atăt pe prădători cât şi pe cei vânaţi, asemenea regnului animal în care doar mijloacele diferă. Supremaţia unui grup restrîns prin mijloace de constrîngere bazate pe putere asupra unui grup larg, vast dar neputincios.

Doar peste o mie de ani, după ce resursele de planeta aceasta se vor fi epuizat şi specia umană va supravieţui colonizănd alte lumi vom putea spune care latură este definitori omului, sau din ceea ce numim astăzi din ceea ce numim astăzi umenitate nu va mai exista nimic.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s