Inspirat de „Noaptea înstelată” a lui Van Gogh, am realizat această lucrare cu gândul la orizonturile care mi se par mereu albastre. Viitorul, pentru că la el fac referire când mă gândesc la orizonturile mele, îmi pare întotdeauna rece, lipsit de căldură, îmi fac griji de cele mai multe ori pentru ceea ce va urma, pentru acel mâine împovărat cu alte şi alte griji şi probleme de rezolvat.
Dar, iată, natura ne oferă tot ceea ce avem nevoie, hrană, căldură şi chiar protecţie şi de fapt nu trebuie să ne facem griji decât de ceea ce lăsăm în urma noastră, ceea ce am creat prin dăruire şi efort.
Albastrul e rece, dar totodată e şi culoarea sincerităţii, adevărul e adesea dur, e crud cu noi, lucrurile adevărate nu sunt şi cele mai bune, dar oricât ne-am amăgi în legătură cu viaţa, cu moartea, cu dragostea sau cu invidia şi egoismul celorlalţi, ele există şi pentru faptul că există trebuie să le luăm aşa cum sunt, să le înfruntăm dacă trebuie, să răzbim pentru a evolua.
Natura nu este ostilă omului, omul nu poartă o veşnică luptă cu natura, nu putem să continuăm să distrugem mediul la nesfârşit, trebuie să oprim acest lucru prin contribuţia fiecăruia, nu putem să lucrăm împreună cu natura decît fiind sinceri cu noi înşine, admiţând egoismul, invidia, lăcomia pentru a putea să le depăşim.
Mikael E. Muntyanu 
felicitari pt blog