Apariţia omului pe Pământ

Există mai multe teorii privitoare la apariţia omului pe Pământ. Noţiunea de „apariţie” este improprie, pentru că fiinţa umană nu a apărut pur şi simplu din neant, nu s-a creat nimic din nimic, precum în Univers nimic nu se pierde, totul se transformă. Chiar dacă toate lucrurile sunt la fel de efemere, improbabile şi de şubrede precum un balon de săpun care pluteşte până când se sparge imprevizibil. Lucrurile nu iau naştere din nimic, ci dintr-un mix bine ticluit din substanţe omogene, din materie la fel de concretă precum apa sau la fel de invizibilă precum aerul.   Universul nu a luat naştere din nimic, la baza lui au stat două particule de materie, cu masă  şi energie proprie, astfel s-a format un impact eficace după care cele două particule s-au respins rezultatul din ciocnirea celor două particule primordiale a reieşit o explozie de energie şi de alte particule într-o dezordine care a alcătuit materia. Materia astfel formată a condus la formarea altor ciocniri care la rândul lor au interacţionat cu materia iniţială. Astfel încât materia finită supusă unor fenome fizice pe care nici astăzi nu le înţelegem a dus printr-o „extrapolare” (extindere ipotetică) a materiei la o densitate infinită.

Prima teorie a apariţiei omului, vorbesc despre apariţia conştiinţei umane, şi nu a vieţii în general, şi cea mai veche dintre teorii este cea creaţionistă, prin care bineînţeles Dumnezeu a creat toate formele de viaţă, inclusiv cea umană. aşa cum e descrisă în Biblie, după cum toţi ştim, sau ar trebui să cunoaştem, omul a fost zămislit din lut şi Puterea Divină i-a insuflat viaţă. Dumnezeu a creat Pământul, luna, stelele, soarele, şi pentru ca omul să nu se simtă singur, pentru ca omul să nu se retragă în sinele său interior pentru totdeauna, din coasta lui Adam, a creat femeia. Ei bine, această teorie este la fel de nefundamentată ca toate celălalte, precum o să vedeţi, dar întruneşte aceleaşi număr de premize care ar putea cantitativ să o declare la fel de veridică ca oricare alta.  La fel de adevărat ar putea cei mai fervenţi, bigoţi, dintre creştini să afirme că omul nu poate exista în afara unui Dumnezeu aşa cum cei mai străluciţi dintre medici, bio-chimişti,  ar putea afirma că un om suferă de  cancer din cauza unor agenţi patogeni puternici şi nu din cauza unor păcate capitale înfăptuite.

O a doua teorie cronologic vorbind, este teoria lui Darwin despre evoluţia naturală, biologică, a speciilor prin selecţie naturală, desigur. Peştele cel mare înghite peştele cel mic, lanţul trofic îl cunoaşteţi deja, însă Darwin a fost învinuit că selecţia naturală (dpdv social)  îi permitea să afirme că era natural, normal şi corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi, fapt ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. În ciuda acestor piedici venite din sfera idealist-filosofică  a gânditorilor, deontologilor, tuturor vremurilor, un element foarte important făcea ca toată această teorie să fie una pur fantastică, pentru că dovada fundamentală a acestei teorii stătea în aşa numita verigă lipsă. Un grup de cercetători susţin că ar fi descoperit o fosilă care ne-ar lega în mod ancestral de primate, această fosilă se numeşte Ida. Rezultatele analizelor şi constatările la care au ajuns antropologii au fost difuzate de curând publicului. Sunt foarte mulţi sceptici care contestă studiul, rezultatele şi bineînţeles însăşi fosila.

Cea de-a treia teorie, mai nou apărută să-i spunem, deşi Dumnezeu este la fel de extra-terestru precum orice alt marţian care ar putea să ne viziteze, este teoria prin care se afirmă că am fi clone ale unor forme de viaţă extra-terestre care au vizitat Terra în urmă cu milioane de ani, sau cel puţin  fiinţe modificate genetic după forma şi asemănarea   unor creaturi superioare extraterestre. Această teorie afirmă mai mult sau mai puţin că suntem o „pepinieră” a unor civilizaţii suprainteligente, care au populat Pământul ca mai apoi să ne recolteze (varianta cea mai ostilă) sau că, au controlat omenirea pînă la un moment dat când au scăpat lucrurile de sub control, oamenii s-au înmulţit şi prin dezordinea generală de care conştiinţa umană e capabilă, extratereştrii, conducătorii lumii de până atunci, s-au retras pe planeta lor Mamă, pentru că fiecăruia dintre noi ne place mai mult acasă decât oriunde altundeva. Şi în acest caz avem la fel de multe dovezi ca în oricare altul, la fel de contestate, mai mult sau mai puţin plauzibile, mai ales în privinţa vieţii extraterestre pe care ne căznim de câteva zeci de ani să dovedim ba că există, ba că nu există. Cel mai controversat episod este cel din localitatea Roswell, din Statele Unite, îl ştiţi cu siguranţă, aţi văzut cel puţin o ecranizare a sa.

Eu spun că un eveniment, oricare ar fi fost el, are la bază toate cauzele la care se poate gândi omul, sau mi bine spus, o combinaţie a tuturor cauzelor care ar fi putut duce la declanşarea unui lanţ de evenimente în urma căruia să ia naştere un sistem atât de complex precum este omul, fiinţa şi conştiinţa umană. 1. Mai mult ca sigur, că o formă de viaţă extraterestră nu ar fi vizitat planeta pe care coexistăm fără ca ea, planeta-ecosistemul, să nu întrunească măcar câteva din principalele condiţii pentru care ar fi meritat efortul, în primul rând al deplasării intergalactice, în al doilea rând al translocării al unui număr semnificativ de trupe, de echipe, de materiale şi mai ales aparatură prin care indivizii civilizaţiei invadatoare ar fi putut să supravieţuiască unui alt climat decât cel în care s-au dezvoltat  ca sisteme psiho-biotice.  Asta însemnând că Pământul deja cunoştea viaţa în momentul în care fiinţe superioare ar fi vizitat Terra. 2. Pentru ca o fiinţă superioară, de orice natură ar fi fost ea, să se adapteze unui alt ecosistem decât cel care-i oferă toate condiţiile care să-i întreţină existenţa, trebuia să realizeze printr-o legătură ereditară o evoluţie a ADN-ului propriu. În primul rând ne gândim la atmosferă, căci sunt mai multe şanse ca alte civilizaţii să se fi dezvoltat în atmosfere diferite de cea a Pământului decât pe planete cu o atmosferă identică cu cea a Terrei.  Şi cum se putea obţine o secvenţă ADN adaptată la noile condiţii de mediu, cele specifice Pământului,  decât prin combinaţia biotehnologică între genomul aliean şi un genom al unei specii antropoide precum primatele.  3. Rezultatul se prea poate să nu fi fost dintre cele mai strălucite, căci Dumnezeu înseamnă totalitatea atribuţiilor de care sunt capabile fiinţele superioare dar şi o fărâmă mică de hazard, coincidenţă, destin,  (norocoasă sau sfortunată) cum doriţi să-i spuneţi. Ceva mistic, neînţeles care face ca un tot să fie un întreg, să se mişte şi să acţioneze ca un întreg. 4. Rezultatele dintre combinaţia rasei aliene cu o rasă Pământeană se prea poate să fi dat naştere la primii strămoşi ai noştri care în decursul trecerii timpului să fi evoluat rezultând ceea ce suntem noi astăzi.   

Astfel că îşi are şi Divinul contribuţia sa, hazardul îşi spune mereu ultimul cuvânt,  şi evoluţia şi-a lăsat amprenta evidentă, orice sistem evoluează, incapabil de acest lucru riscă să fie exterminat, dar în formarea noastră  şi influenţa puternică „exterioară” a avut un rol determinant, căci în forul fiecăruia din noi există secrete pe care le descoperim pe zi ce trece, în funcţie de puterea de introspecţie a fiecăruia, de profunzimea şi  durata de concentrare, multe dintre episoadele cotidiene lăsând impresia unui deja vu. Transa de orice natură, spirituală, indusă, contemplativă ne dă impresia unei călătorii pe alte meleaguri decât cele Pământeşti. În fiecare zi descoperim  secrete care stau ca un testament sacru lăsat de strămoşii noştri încifrat în codul nostru genetic.

Suntem praf stelar în supa organică primordială.