Eşti liber să faci ce vrei cu viaţa ta!

Un îndemn frumos titlul de mai sus, nu-i aşa? De parcă ar fi adevărată şi măcar o sămânţă din el. Bun, şi-acum s-o luăm pe bucăţi. Ce înseamnă viaţa cuiva? Îmi poate răspunde cineva ce înseamnă viaţa lui, măcar în linii mari.

Ieri am făcut curat într-un beci, al cuiva, un necunoscut. În casa de care aparţinea subsolul respectiv a locuit o persoană în vârstă de vreo 80 şi ceva de ani, a murit după ce şi-a petrecut ultimii 4 ani de viaţă singur, soţia i-a fost răpusă de cancer. Ştiţi ce era ascuns în beciul venerabilului domn de origine sas din Braşov de pe strada Mureşenilor din Centrul Vechi? Într-una din cele mai vechi clădiri din oraş în care a funcţionat ţesătoria imperială din timpul Imperiului Habsburgic stătea comoara cea mai de preţ a cetăţeanului Greuber Michael Gottfried, o cutie mare şi prăfuită plină ochi cu poze. Naiba ştie cine era în acele poze, cine ar fi putut spune, dar ele reprezentau o viaţă de om. Da, viaţa e o înlănţuire de amintiri, care privite în urmă redau un destin. Bun, am lămurit această chestiune.

Deci viaţa e o înlănţuire de amintiri şi gândindu-ne la ele am putea spune că încercăm un sentiment de melancolie. Toţi am încercat melancolia, unii mai des, alţii mai rar, şi precum Freud explică, toţi tânjim la un moment dat să ne reîntoarcem la pieptul protector al mamei, încercăm nostalgia pântecului matern. Deci reveria melancolică, pentru că asta se petrece în mintea noastră, visăm cu ochii deschişi după vremurile frumoase dar acum apuse, este un refugiu al conştiinţei, un proces salvator dar care dă naştere la trăiri, atitudini şi deci manifestări, comportamente, ale persoanei în cauză.

Eu sunt de părere că sentimentul trezit prin melancolie e singurul gând obiectiv al omului, amintirile în stare pură, necizealte, neexplicate, sunt singurele momente care dau sentimentul de luciditate al omului. Instinctele, experienţele anterioare, temerile, senzaţiile noastre se reunesc în ceea ce numim sentiment. Sentimentul se naşte în adâncurile cele mai tenebroase ale fiinţei umane, fără ca noi să avem nici cea mai mică putere de manipulare.

Îmbătrânirea fizică reprezintă o înmemorare a a tuturor experienţelor prin care am trecut. Amintirile noastre sunt înmagazinate, stocate, nu numai în creierele noastre, dar şi în trupurile noastre asemnea cercurilor concentrice care se pot nummăra în trunchiul copacilor tăiaţi, asemenea ridurilor ce ne brăzdează fruntea, fiecare grimasă e un alt stadiu din viaţa noastră. Abuzurile sculptează în trupurile noastre asemenea unei dălţi care se înfige lacom în carnea lemnului pentru a-l modela după bunul plac. Fiecare semn se întipăreşte în agenda noastră corporală până la stingerea fiinţei.

Personalitatea noastră se cristalizează în urma amintirilor noastre despre viaţă, aşa cum karma hindusă afirmă: „See no evil, make no evil”. Aşadar atitudinile, comportamentul nostru viitor, alegerile ce le vom lua de-a lungul vieţii se vor alinia alegerilor anterioare pe un făgaş deja cunoscut, previzibil. „Stăpânul propriului destin” este o aberaţie tocmai pentru că acest concept de destin include mai mulţi factori de decizie decât deţinătorul de drept al parcursului  unei vieţi.  

„Eşti liber”, dar libertatea s-a dovedit a fi cea mai relativă condiţie a omului dintotdeauna, omul nu a fost niciodată mai înlănţuit în proprile-i credinţe ca nicicând şi mai îngrădit de preceptele sociale de la naşterea sa ca-n ziua de azi. „Să faci ce vrei”, dar uitându-ne în urmă cam ştim ce vrei şi ce o să faci, schimbarea e posibilă dar e cea mai puţin probabilă. „Viaţa ta” ce înseamnă? Copiii, soţia, părinţii, maşina din parcare, casa de la munte aceştia sunt parametrii vieţii tale, îţi aparţin, pentru că tu nu exişti înafara lor, cam ce ai schimba? Ce crezi că o să aducă aminte despre existenţa ta după ce ai să părăseşti această lume? Deci „Eşti liber să faci ce vrei cu viaţa ta”, mai spune-o o dată! Ţi se pare aberant acum. Şi mie.