Omul este jumătate uman, jumătate divin. Depinde în foarte mare măsură spre care jumătate înclinăm, jumătatea căreia îi acordăm cea mai mare atenţie, care ne preocupă mai mult, cărei identităţi îi oferim mai mult timp de gândire, cărei laturi a noastre îi oferim mai mult timp din scurta noastră trecere pe acest pământ. Suntem jumătate oameni, jumătate zei, dacă folosim cât mai des acea parte divină din noi, putem îndeplini în fiecare zi cele douăsprezece munci ale lui Hercule , astfel ca omul să poată ajunge la a cunoaşte toate fructele intelectului şi spiritului uman.
Gândirea, raţionamentul rece, sobru ar putea fi un tiran care ar incendia lumea pentru a-i distruge sufletul doar pentru a-i salva mintea, iar dacă ne-am lăsa purtaţi mereu de aripile arzătoare ale sentimentelor, norul plutitor care ne-ar susţine în asemenea situaţie s-ar putea dezintegra sub impulsul celui mai mic discomfort emoţional şi astfel ne-am prăbuşi într-un hău depresiv întunecat şi rece.
Aşa cum am mai spus, în Antichitate omul se vedea pe sine într-o dualitate constantă cu Zeii. În renaştere Omul s-a poziţionat pe sine în centrul Universului său. Astăzi Omul se vede pe sine Zeu. Mâine, într-un viitor cât mai apropiat, sper ca Omul să aibă viziunea corectă asupra sa şi a Divinului ce-l înconjoară. Omul nu e Zeu dar nici departe de a fi, precum nici Zeul nu e Om dar nici departe de a fi, Omul nu e nici bun, nici rău, precum nici Divinul nu e nici bun ori rău, e doar o relaţie circulară cu efecte şi consecinţe multiple, cu pierderi colaterale şi de-o parte şi de alta, cu schimburi constante din care Omul învaţă noi cunoştinţe din noi experienţe şi Divinul creează noi forme cu noi frontiere.
Mikael E. Muntyanu 